Ultima zi din programul „Școala Altfel” la grădinița noastră a fost una plină de aventură și învățare pentru preșcolarii noștri! Împreună cu doamnele educatoare, am explorat lumea în fel și chip, fiecare grupă desfășurând diverse activități captivante și educative.

Am pornit în călătorii ca mici ecologiști învățând să avem grijă de mediul înconjurător și să apreciem frumusețea naturii, apoi am explorat lumea fascinantă a experimentelor, ne-am bucurat de activități și jocuri distractive în mijlocul naturii, am gătit, iar excursia la fermă a fost o experiență minunată în care am învățat despre viața animalelor și am avut ocazia să le hrănim și să interacționăm cu ele.

Copiii noștri au învățat multe lucruri noi și importante, iar toate aceste experiențe le vor rămâne în suflete pentru mult timp de acum înainte.

Mulțumim tuturor celor implicați și, mai presus de toate, copiilor noștri pentru că au adus atâta bucurie în această săptămână deosebită și nu în ultimul rând mulțumim doamnelor educatoare pentru eforturile lor de a face această săptămână specială pentru cei mici!

« de 2 »